CAND NEURONII ITI JOACA FESTE…

Aceasta poveste incepe clasic…Adica asa cu “a fost odata ca niciodata”…dar ca sa aflati daca finalul e sau nu cu happy- end trebuie sa aveti rabdare si sa cititi povestea de la inceput pana la final (stiu ca uneori e mai interesant invers, dar acum nu e cazul).

Bun! Sa incepem! Povestea este despre mine. Am fost odata ca niciodata eu! Au trecut ceva primaveri peste mine (nu dam numar pentru ca la doamne varsta nu conteaza, nu?) si in ultimul timp au inceput sa se petreaca lucruri stranii. La ce ma refer? Pai sa incepem cu neuronii mei. Altadata antrenati, in forma, faceau rapid toate conexiunile astfel incat eu eram eficienta 100%. Se miscau atat de bine incat uneori ma intrebam cum pot fi atat de inteligenta?  🙂 

Dar uite ca trecand oaresce anotimpuri peste ei au inceput sa se leneveasca…Uneori se misca atat de in reluare incat imi vine sa imi iau fluierul si sa le dau cartonase rosii! Problema e ca daca le dau cartonase rosii, eu cu cine mai votez? Pardon, lucrez! (ma luase valul alegerilor care se apropie vertiginos- dar despre asta o sa vorbim altadata).

Acum vine partea interesanta si ciudata. Daca ai si tu cam tot atatea primaveri trecute peste tine sau mai multe s-ar putea sa te simti si tu in aceeasi oala cu mine. Neuronii mei imi joaca feste in ultima vreme. Cum? Sa iti explic concret.

O situatie constanta in care neuronii se joaca cu linistea mea psihica este aceea cand trebuie sa plec de acasa. Ma pregatesc, verific daca totul e inchis, verific usa de nspe ori sa vad daca am inchis-o sau nu si cand ajung pe la parterul blocului ma apuca palpitatiile si nu pot vizualiza niciodata concret momentul rasucirii cheii in yala. Asa ca imi iau avant, fac proba de viteza pe scari, bineinteles contracronometru, ca de obicei, verific daca usa e inchisa sau nu si ma lansez iar in misiunea, aproape imposibila, de a ajunge la timp la serviciu. Pana sa ajung la masina ma apuca iar palpitatiile pentru ca nu pot vizualiza concret nici momentul in care am verificat daca usa era sau nu bine inchisa! Oare am apasat bine pe clanta? Era bine inchisa? O sa imi spuneti ca m-am ramolit de tot, dar daca sunt cu gandul in douazeci de mii de locuri parca nici nu ma pot concentra asupra lucrurilor esentiale. Asadar ma apuca iar palpitatiile la gandul ca poate nu am inchis usa bine ceea ce inseamna clar o invitatie pentru hotii tot mai des prezenti prin vecinatati. Cu ochii pe ceas imi spun ca oricum probabil usa e inchisa si oricum nu mai am timp sa reiau proba de viteza pe scari pentru ca oricum sunt in intarziere. Asa ca imi spun ca ce va fi va fi, spun un Doamne ajuta si plec. Gandul insa apare constant in capul meu afectat de oaresce tsunami-uri asa ca ma streseaza destul de tare. Hotii din ziua de azi se descurca si cu usile inchise, daramite daca vreun “inteligent” ca mine uita sa inchida usa! Si uite asa intrebarea daca usa e incuiata sau nu a devenit stresul zilei 🙂 / zilelor 🙂 

Intr-o zi insa m-am hotarat. Daca neuronii mei imi joaca feste si nu imi pot garanta siguranta casei mele, trebuie sa ii inlocuiesc. Daca va intrebati ce pot sa fac? Pai pot sa ma asigur ca si daca las cumva usa deschisa si ma calca hotii acestia vor fi prinsi datorita imaginilor video suprinse. 

Asa ca prima masura luata datorita paranoiei mele este instalarea unei camere in casa. La ce ma ajuta? Asta ma va ajuta sa depistez hotii in caz de…Stiu o sa spuneti ca e ca si in povestea cu drobul de sare… Si poate e, dar asta sunt eu…Cu nebunii nu te poti pune, asa ca: acesta e primul motiv pentru care am decis sa imi iau o camera.

Al doilea motiv e legata de pisica mea, care imi da batai de cap. Asta mica a invatat sa deschida sertarul cu sosete si e mai ingenioasa in a le ascunde decat mine in a le gasi.  Cert e ca, atunci cand ma pregatesc de munca, nu gasesc, oricat de mult m-as stradui, doua sosete la fel din prima. Asa ca imaginile de pe camera vor avea dubla utilitate: gasirea in 30 de secunde a sosetelor disparute in Triunghiul Bermudelor, plus prinderea hotilor daca va fi cazul. Acest gand imi da siguranta si ma linisteste. 

A, si uitasem sa va spun. Am un sot care nu stie nimic. Altii sunt “stie tot” al meu e “nu stie nimic”. Pune lucrurile bine ca pe urma sa ma intrebe pe mine unde le-am pus. Vesnica intrebare in casa noastra este: “Unde mi-ai pus…?” Nici nu v-ati imagina cate discutii poate genera o astfel de intrebare-  decat in cazul in care ea este lansata la fel de des si in casa voastra. Asa ca acum am ocazia sa ii demonstrez ca isi pune singur lucrurile atat de bine incat nu le mai gaseste niciodata! Si pe probe, nu pe vorbe.

Deci motive am suficiente pentru a pune o camera in casa, dar intrebarea este cum si de unde? Adica n-as vrea sa pun o camera la vedere pentru ca as ajunge la intrebari incomfortabile asa ca…Dar stati! Am gasit solutia perfecta! Arata asa:

ceas-masa-cu-camera-wireless

pentru mai multe oferte click aici

Ce e asta va intrebati? Pai cum ce e? Este o camera wireless mascata intr-un ceas de masa. Are microfon incorporat si o frecventa wireless de 2.4 GHz.

Asadar cand neuronii iti joaca feste…cumpara-ti o camera spion.

Daca si tu ai motive de neliniste (poate chiar mai normale decat ale mele) cu siguranta o camera iti poate asigura linistea. Pentru mai multe optiuni (ai de unde alege) vezi oferta magazinului aici.

Articol scris în campania “Iuni”  /BlogAwards.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s